Surse: Avionul rus care s-a prăbușit în Egipt ar fi fost DETURNAT. Ce a declarat Ministerul egiptean de Aviație Civilă

Surse: Avionul rus care s-a prăbușit în Egipt ar fi fost DETURNAT. Ce a declarat Ministerul egiptean de Aviație Civilă
Publicat: 03/11/2015, 18:56
UPDATE. Ministerul egiptean pentru Aviație Civilă a anunțat marți că nu există fapte care să susțină afirmații ale unor oficiali ruși potrivit cărora avionul de linie rusesc care s-a prăbușit sâmbătă în Peninsula Sinai, în Egipt s-ar fi dezintegrat în aer, relatează Reuters în pagina electronică.
Însă Mohamed Rahmi, un purtător de cuvânt, a confirmat că nu s-a primit niciun apel de ajutorare înainte de prăbușire, în urma căreia epava Airbusului 321 Metrojet – la bordul căruia se aflau turiști care se întoceau din concediu din stațiunea Shar el-Sheikh, situată la Marea Roșie, la Sankt Petersburg – s-a împrăștiat pe trei kilometri în deșert.
„Nicio comunicare a pilotului nu a fost înregistrată la centrele de navigație, prin care acesta să ceară ceva”, a declarat Rahmi pentru Reuters.
Purtătorul de cuvânt a precizat că echipa de anchetă, condusă de Egipt și asistată de experți din Rusia, de la Airbus și din Irlanda – unde este înregistrat avionul, a revenit la locul prăbușirii marți.
După această deplasare, anchetatorii urmau să se concentreze asupra analizării conținutului cutiilor negre ale avionului, a anunțat Rahmi.
Surse din cadrul Comisiei de anchetă au declarat că înregistratoarele de zbor sunt în stare bună și că se așteaptă să furnizeze indicii.
Rahmi a declarat că nu există încă probe care să arate că avionul s-a dezintegrat în aer. „Acesta poate fi un proces lung și nu putem să vorbim despre rezultate în timp ce avansăm”, a spus el.
Însă faptul că nu s-a primit niciun semnal prin care să se ceară ajutor și că epava s-a dispersat pe o suprafață mare le-a sugerat multor experți o rupere bruscă. Ipotezele invocate până în prezent merg de la un atac cu rachetă sau cu o bombă, la bord, și până la o defecțiune structurală.
O grupare militantă din Sinaiul egiptean, aliată a Statului Islamic (SI), a revendicat sâmbătă doborârea avionului ca răspuns față de intervenția militară a Rusiei în Siria, în vederea susținerii președintelui sirian Bashar al-Assad și împotriva rebelilor, inclusiv a SI.
Însă, potrivit unor analiști jihadiștii nu ar deține rachete capabile să loveastă un avion la 9.000 de metri altitudine. O sursă din cadrul comisiei care analizează înregistratoarele de zbor a declarat luni pentru Reuters că avionul nu a fost lovit din afară.
Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marți că este „nepotrivit” ca prăbușirea avionului rusesc să fie legată de strategia militară a Rusiei în Siria.
Alți experți evocă un incident din 2001, când coada Airbusului A321 a lovit pista la aterizare, ca o posibilă cauză a unei slăbiri structurale.
Reparații defectuoase ale unor „lovituri la coadă” au cauzat cel puțin două catastrofe în trecut. Însă avionul a trecut de verificările în domeniul siguranței, iar operatorul său, Kogalimavia, proprietarul mărcii Metrojet, a declarat că avariile provocate în incidentul din 2001 au fost reparate integral și nu ar fi putut să constituie un factor în drama din Sinai.
Șeful unității sanitare de pe aeroportul din Sharm el-Sheikh Medhat Qandil a anunțat că rămășițele ultimelor 28 de victime ale catastrofei au fost trimise la Moscova marți, cu un avion militar, împreună cu bagajele pasagerilor și lucrurile personale ale membrilor echipajului găsite la locul prăbușirii.
Corpurile tuturor celorlalți 196 de pasageri și membri ai echipajului au sosit deja în Rusia, însă ultimele 28 au întârziat pentru că nu erau întregi și a fost necesar ca echipe de căutare să adune rămășițe și să efectueze teste ADN, a declarat Qandil.

Știrea inițială. Informația apare după ce posturi americane au dezvăluit că imagini satelitare au detectat, la momentul respectiv, ceea ce pare să fie o explozie.

Toate cele 224 de persoane de la bordul Airbusului vechi de 18 ani au murit în urma prăbușirii avionului sâmbătă – cel mai grav incident din istoria aviației rusești.

Cutiile negre ale aeronavei sunt analizate, în prezent, la Cairo.

O comapnie aeriană mică, Kogalimavia, care opera zborul KGL9268 sub alt nume – Metrojet, a afirmat luni că dezastrul a fost provocat cel mai probabil de un „impact” în aer și că avionul nu avea probleme tehnice.

Compania a făcut acest anunț după ce autoritățile egiptene și ruse au respins ferm revendicări ale unei grupări afiliate organizației extremiste Statul Islamic (SI) potrivit cărora membri ai grupării ar fi doborât avionul cu o rachetă.

Însă speculații cu privire la o posibilă bombă la bordul avionului au continuat, în contextul în care oficiali ruși au afirmat că aeronava s-a dezintegrat în aer.

„Înainte de momentul dispariției avionului de pe radar, sunt înregistrate sunete care nu sunt caracteristice unui zbor normal”, a declarat o sursă din domeniul securității de la Cairo, citată de Interfax.

Această sursă a spus că puțin mai înainte au existat conversații normale între piloți și controlori de trafic aerian și că nu există vreo dovadă a vreunei nereguli, în timp ce turiști ruși zburau înapoi acasă, de la stațiunea Shar el-Sheikh la Sankt Petersburg.

Sateliți americani au înregistrat ceea ce pare o explozie în spațiul aerian al Peninsulei Sinai la momentul prăbușirii, au anunțat mai multe posturi americane de televiziune, fără să existe vreo probă a lansării unei rachete.

Rusia a continuat să aducă corpuri ale victimelor în țară.

„Vom face acest lucru zilnic, până când morții și lucrurile care le-au aparținut sunt aduse înapoi”, a declarat pentru agenția Tass Vladimir Stepanov, adjunctul directorului Agenției ruse pentru protecție Civilă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Comerțul internațional, amenințat de schimbările climatice și războaiele din Ucraina și Gaza
×